Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași a dat startul campaniei „Un gest mic, o bucurie mare”

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 31, 2020

Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași desfășoară o amplă activitate social-filantropică prin care aduce bucurie și speranță în rândul a sute de oameni care au o situație financiară precară sau care luptă cu povara batrâneții, a bolii sau cu foamea. Așa cum afirmă si părintele Radu Brânză, bucuria sprijinirii oamenilor nevoiași vine îndeosebi din continuitate, din perseverența cu care aceste acțiuni se realizează.

De subliniat este că, toate proiectele sociale au la bază suportul neîntrerupt al comunității de credincioși, care cu multă râvnă și dragoste se implică în ajutorarea semenilor aflați în nevoie. De această dată, însă, în atenția parohiei se află un grup de 15 copii care provin din medii defavorizate: familii cu mulți copii, cu risc de abandon școlar din pricina lipsurilor materiale, supuși prejudecăților.

Deși nu pleacă la drum în viață cu aceleași resurse pe care alți  copii deja le au, toți cei 15 elevi ai școlilor gimnaziale „Alexandru Vlahuță” si „George Coșbuc” din Iași înregistrează rezultate remarcabile la învățătură, iar educația rămâne pentru ei o prioritate pentru care luptă cu determinare. Grupul este compus din copii talentați, cu vârste cuprinse între 10 si 15 ani, care au o deosebită aplecare către cântec, dans și artă. De aceea, dincolo de latura educativ-culturală a pelerinajului, parohia își propune să le ofere un mijloc de dezvoltare social-artistică și, de ce nu, să le descopere vocația.

Comunitatea Parohiei „Sfântul Haralambie” își indreaptă atenția asupra acestor copii cu atât mai mult cu cât ei nu au avut sansa să cunoască alte orașe în afară de cel natal. Traseul va debuta cu închinarea la Biserica Seminarului Teologic de la Neamț, urmată de Schitul Vovidenia, Mănăstirea Neamț, Schit Pocrov și Schitul Icoana. Prânzul va avea loc în Complexul de la Nemțișor, interval în care grupul va fi animat de cântece, joc și voie bună. Pentru a doua parte a zilei este programată vizita la Zimbrăria Neamț și la Castelul Miclăușeni.

Bugetul estimat pentru fiecare copil pentru acoperirea costurilor de transport, taxe de vizitare și cele 3 mese ale zilei este de 250 lei/persoană. 

Puteți sprijini campania prin donații către:

Număr cont: RO44INGB0000999902312405  

Banca: ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala București

Titular cont: Parohia Sfântul Haralambie

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri